Sonet de decembrie

Decembrie e poarta către iarnă,
Cu țurțurii ce-n streșini scânteiază
Când soarele-i sărută la amiază,
Ițit din neguri ca dintr-o lucarnă.

Cu aburii din caii ce nechează
Când sania troienele răstoarnă,
Și cerul plumburiu ce stă să cearnă
Un strai de-argint cu care decorează.

E luna-n care se-mpletesc colinde
Cu clinchetul sublim, ca o chemare,
Și raza stelei ce vestind se-aprinde.

Și-atunci rostim cu-a Nașterii vibrare,
Când spiritul Crăciunului ne prinde:
Această lună-i toată… sărbătoare!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 6 decembrie 2019