duminică, 30 iunie 2013

Sonetul serii

Se-aprind tăceri în cenuşiu amurg
Cu licuricii-n dulce consonanţă
Şi, scăpărând mirat de la distanţă,
Alţi licurici se-aprind pe cerul murg.

Se-nstăpâneşte-a tihnei ambianţă
Şi beznele care în taină curg
Par opera vreunui dramaturg
Dând scenelor o nouă rezonanţă.

Foire, zarvă, zbucium contenesc,
Înfăşurate parcă-n nori de vată
Care pe marea liniştii plutesc,

Şi pentru ziua tocmai încheiată
Sub scutul protector dumnezeiesc,
Îţi mulţumesc din suflet, Sfinte Tată!

Vulcan, 29 iunie 2013       Simion Felix Maețian

sâmbătă, 29 iunie 2013

Sonetul amiezii

Lumina a crescut, parcă dospită,
Palpabilă prin falduri de brocard,
Şi din zenit, pe zarea fără gard
Apasă greu cu forma-i împlinită.

Amiaza de lumină fără fard
E ca o umplere nestăvilită;
O simt şi-n jur şi-n mine cum palpită,
Şi sâmburii luminii-n mine ard.

Sunt plin de cald, de viu, de transparenţă
Şi parcă-n mine înfloresc livezi,
Dar nu-i deajuns, şi vin cu reverenţă

La Tine, Doamne, să mă recreezi:
O, umple-mă de sfânta Ta prezenţă,
Ca de lumina albelor amiezi!

Vulcan, 28 iunie 2013       Simion Felix Marțian

vineri, 28 iunie 2013

Sonetul dimineţii

S-a-ndepărtat al nopţii negru fald,
Luând cu sine stelele captive,
Şi zorii ciripesc pe portative
Vărsându-şi rubiniul în smarald.

Călcând pe orizonturi relative,
Se-nalţă soarele ca un herald,
Vestind semeţ invazia de cald
În care binele să se cultive.

Zvâcneşte roua într-un ultim spasm,
Stingându-şi cea din urmă nestemată
Dintr-un décor care părea de basm,

Şi-n dimineaţa binecuvântată
Rostesc din suflet, cu entuziasm:
Primeşte-mi închinarea, Sfinte Tată!

Amin
Vulcan, 27 iunie 2013    Simion Felix Marțian

marți, 25 iunie 2013

Căsătorie LUCIAN & SIMONA (Dedicaţie)

( Galaţi, noiembrie 2007)
Mirabila creaţie divină,
Când s-a ţesut atom lângă atom
Şi din Cuvânt a izvorât lumină,
S-a împlinit, a devenit deplină,
Atunci când Domnul l-a creat pe om.
Şi stabilind atunci Divinul Tată
Că solitudinea nu-i de dorit,
Cu-nţelepciunea Sa nemăsurată
A hotărât să-i facă de îndată
Perechea, ajutorul potrivit.
De-atunci şi până azi, pe-a vremii undă,
Acest miracol s-a perpetuat
Şi când torentul dragostei inundă,
O legătură tainică, profundă,
Uneşte-n veci femeie şi bărbat.
Avem exemplu viu aici de faţă:
Doi tineri, până nu de mult străini,
Astăzi pornesc alături în viaţă
Îmbujoraţi de-a dragostei dulceaţă
Şi chiar nimbaţi de ale ei lumini.
Nu vraja Dunării, curgând agale,
L-a smuls pe Lucian dintre Carpaţi
Şi nici proiecte previzionale
Cât faptul că poteca vieţii sale
Cu a Simonei se unea-n Galaţi.
Astăzi unirea lor e consfinţită
Şi Domnul e prezent la nunta lor;
Noi ne rugăm, dar Dumnezeu uneşte
Şi binecuvântează-mpărăteşte,
Fiindu-le lumină-n viitor.
Suntem părtaşi cu ei la bucurie,
Venind din patru zări ca invitaţi,
Dar ştim că vom nunti şi-n veşnicie,
Acolo unde timpul n-o să fie
Şi nici distanţe ca Vulcan-Galaţi.

Simion Felix Marţian

Pomul bun (Poezie video) Autor și recitator FELIX MARȚIAN

joi, 20 iunie 2013

Mioriţa

S.F.Marțian
Pe-un picior de plai,
Cu gândul la Rai...

- Nu plânge, Mioriţo, nu mai plânge,
Ţi-e cumva glasul bocet a pustiu?
Complotul cosmic însetat de sânge
Ce-a vrut ca Viaţa-n moarte a o frânge
A eşuat, Păstorul tău e viu.

Iar dacă paltinii şi brazii cântă,
Chiar munţii falnici în splendoarea lor,
Ei nu jelesc şi nici nu se frământă,
Ci spre Păstoru-ţi cântul lor se-avântă
Recunoscându-L ca şi Creator.

Căci înainte ca ceva să fie,
Iar timpul făcea primii paşi în mers,
Păstorul tău, care-i din veşnicie,
A desenat cu-atâta măiestrie
Decoruri pentru-ntregul Univers.

De-aceea-I cântă soare, lună, stele
În drumul lor pe tainice poteci;
Păstorul tău e Domn şi peste ele,
Aşa că șterge-ți lacrimile grele
Căci El e viu, e viu în veci de veci:

- N-am doliu-n suflet şi nu plâng de jale,
Eu ştiu că este viu al meu Păstor
Căci simt atingerea iubirii Sale
Şi-al Lui toiag mi-e-ndrumător pe cale,
Dar plâng mereu de dor, numai de dor.

Mi-e dor de El şi plânsul nu se curmă
Căci vreau să-L văd, să-I mulţumesc smerit,
Cândva, păscând, eu, oaia de la urmă
M-am rătăcit, m-am depărtat de turmă
Dar El m-a căutat şi m-a găsit.

M-a dus pe umeri până la păşune
Să fiu alături iar de turma Lui,
Şi-avea în glas atâta pasiune,
Şi-atâta miere-avea în vorbe bune
Cum n-am găsit în glasul nimănui.

- Nu plânge, Mioriţo, aşteptarea
Şi plânsul tău de dor se vor sfârşi!
Priveşte cum se luminează zarea,
Se-aud şi paşi, se-aude-n cer cântarea,
Păstorul vine, nu va zăbovi.

Amin
Vulcan, sept. 2009     Simion Felix Marțian

marți, 18 iunie 2013

Căsătorie SAMUEL & DANIELA (dedicaţie)

Samuel & Daniela

Luna lui mai ne bate-n geam cu flori
Şi-şi etalează-n jur acuarela
Dând farmec viu acestei sărbători,
Când se ivesc ai căsniciei zori
La Samuel şi-aleasa-i Daniela.
A fost un timp marcat în viaţa lor
Când paşii li s-au întâlnit pe cale
Şi totul devenea strălucitor,
Căci inimile lor porneau în zbor
Plutind cu ale dragostei petale.
Nu mai e Uricani şi nici Vulcan
Ci doar un drum mergând spre fericire
Prin sfere cu decorul diafan;
Aşa simt ei acum, şi nu în van,
Căci totul e posibil în iubire.
Dar pentru ca tot ceea ce-şi doresc
Pe drumul vieţii să se împlinească,
Acum, când amândoi la drum pornesc,
Să ne rugăm Părintelui ceresc
Ca în umblarea lor să-i însoţească.
De-aceea suntem astăzi lângă ei,
Împărtăşind aceeaşi bucurie,
Să ne rugăm fierbinte, cu temei
Ca funia să se-mpletească-n trei,
Domnul fiind cu ei în căsnicie.
Aşa că, haideţi toţi să înălţăm
O vie rugăciune spre Acela
Care răspunde-atunci când ne rugăm:
O, Doamne,-n mâna Ta încredinţăm
Pe cei doi miri:Sami şi Daniela.
Amin    

Vulcan-19 mai 2012     Simion Felix Marţian

luni, 17 iunie 2013

Criza

S.F.Marțian
Colindă prin lume o criză
Ce n-are astâmpăr deloc,
Cu haine de doliu-n valiză
Şi moarte-n privirea-i de foc.

Nu, nu este criza din care
Porni uriaşul ciclon
Să tragă la firme zăvoare
Şi băncii să-i pună oblon.

Nu-i criza ce-ntoarce la burse
Piaţa întreagă pe dos
Şi-nghite, avidă, resurse
Cu un apetit scandalos.

Ci-n ochi cu otravă letală,
Purtând al urgiei microb,
Colindă azi criza morală
Şi face ravagii pe glob.

Punându-şi ţinuta de cioclu,
Închide virtutea-n cavou,
În timp ce se urcă pe soclu
Păcatul, în chip de erou.

Venind cu aceleaşi simptome,
Când guri de infern se deschid,
Renasc pretutindeni Sodome
Iar cinstea e pusă la zid.

Lipsită de orice deviză,
Intrată în colaps moral,
O lume atinsă de criză
Refuză să intre-n spital.

Un Doctor divin, cu-ndurare,
Oferă şi-acum ajutor
Dar mulţi Îi refuză iertarea
Şi mor în păcatele lor.

Chemat eşti în oastea salvării
Să scoţi tot ce poate fi scos
Din negrul vârtej al pierzării,
Aceasta doreşte Cristos.

Să porţi azi, în vreme de criză,
Făclia credinţei arzând,
Vestind omenirii-n derivă
Că Domnul soseşte-n curând.

Amin
Vulcan, martie 2009     Simion Felix Marțian

duminică, 16 iunie 2013

Sonetul speranţei

Plouă tristeţi, cu şiroiri bolnave,
Şi termometrul clănţăne din dinţi
Când muşcă în rafale suferinţi
Din tânguirea cu acorduri grave.
Tot orizontul pare scos din minţi,
Presând pe sentimentele jilave
Ce se resorb în deznădejdi concave,
Strivind pâlpâitoare năzuinţi.
Dar plumburiul se îndepărtează,
Unei voinţe tainice supus,
Şi cerul vieţii se înseninează;
Unde sunt apăsările? S-au dus,
Căci Soarele speranţei luminează,
Lumina lumii, care e Isus!
Vulcan, 14 iunie 2013      Simion Felix Marțian

sâmbătă, 15 iunie 2013

Rusalii şi flori de câmp


Umplându-mi sufletul cu un flux proaspăt, intens de frumuseţe, prin ochii larg deschişi a uimire şi admiraţie, cuget: frumuseţea ar fi inutilă dacă n-ar exista dragostea de frumos. Dar Creatorul, desăvârşit în înţelepciunea Sa, nu numai că ne-a înconjurat cu frumuseţe, dar a şi sădit în noi sensibilitate la frumos.
   Creaţia este frumuseţe la superlativ, şi omul s-a hrănit cu această frumuseţe încă înainte de a încerca să-i dezlege tainele. Chiar şi atunci când mintea sa iscoditoare a început să rărească semnele de întrebare asupra creaţiei, dragostea de frumos l-a însoţit la fiecare pas, ducându-l adesea la extaz admirativ.
   Dintre frumuseţile cu care Dumnezeu ne-a decorat planeta, la loc de cinste în inima omului se află florile. Uimit de coloritul, de mirosul, de gingăşia lor, omul le-a ocrotit, le-a îmbunătăţit, obţinând noi şi noi soiuri. Ba le-a şi înnobilat, alăturându-le numelor epitete precum „imperial” sau „regal”. Urmărind această cursă a „înfrumuseţării frumosului”, dincolo de rivalităţi şi meschinării, încântarea ajunge până la paroxism.
   Coborând, însă, la sol de pe această scară a esteticului ascendent, găsim frumuseţea nativă, în stare pură. Redescoperim frumuseţea la ea acasă, ascunsă sub această sintagmă folosită ca nume generic: flori de câmp. Sunt florile pe care s-a oprit pensula din Cuvânt a Creatorului. Au, fiecare dintre ele, un nume, ştiinţific sau popular, au culoare proprie şi miros specific, au o viaţă a lor, mai lungă sau mai scurtă.
   Se diferenţiază după locul unde trăiesc, fiind flori de şes sau de deal, flori de poiană sau de pajişti alpine. Dar mereu „flori de câmp” şi mereu împreună. Sunt admirate împreună, sunt mirosite împreună, sunt ...folosite împreună. Da, chiar şi în buchete sunt mereu alături. Sunt consumate  împreună, fie că vorbim de mierea de flori de câmp, fie de ceaiul de flori de câmp.
   Vrăjit de frumuseţea policromă şi înmiresmată a acestui covor de vis, nu pot să nu fac o analogie: flori de câmp şi Biserica lui Christos. Biserica în care culorile şi miresmele se împletesc spre un efect încântător unic. Biserica în care frumuseţea a rămas nealterată în puritatea ei, care nu a cunoscut altoiul sau mutaţiile genetice. Biserica din care nici mierea nici infuzia nu pot fi suspectate de nocivitate, ci dimpotrivă. Biserica aşa cum s-a născut la Cincizecime.

 Vulcan, 14 iunie 2013     Simion Felix Marțian

miercuri, 12 iunie 2013

Căsătorie Octav şi Andreea (dedicaţie)

Octav şi Andreea
( Galaţi, mai 2009)


De când iubirea-şi cântă melopeea,
Şi pare-un curcubeu floralul strai
Ce face din Galaţi un colţ de rai,
Aşa cum îl văd azi Octav şi-Andreea.
Ei sunt azi miri, însă povestea lor
Începe, natural, cu…”a fost odată…”
Şi-a fost întâi un susur de izvor,
Apoi un val de Jiu, clocotitor,
Curgând spre Dunărea înspumegată.
Aşa s-au întâlnit, frumoşi şi buni,
Dar ştim că nu-i nimic la întâmplare
Căci fiind însoţiţi de rugăciuni
Ei avut alături, prin furtuni,
Mereu o mână călăuzitoare.
E mâna tare-a Tatălui divin
Care-n iubirea Sa nespus de mare
I-a aşezat aici, crin lângă crin
Şi dintr-al veşniciilor preaplin
Le dă cereasca binecuvântare.
De astăzi unul este drumul lor
Căci binecuvântând Domnu-i uneşte,
Iar noi să ne rugăm stăruitor
Să-i însoţească şi pe viitor
Cu binecuvântări Cel ce-i sfinţeşte.
Să aibă pace sfântă în cămin
Iar bolta vieţii lor mereu senină,
Belşug de pâine şi hambarul plin,
Şi toate-acestea printr-un har divin
Într-o viaţă dusă în lumină.
E nuntă la Galaţi şi luna mai
Le dăruieşte mirilor parfumul,
Dar le dorim ca un parfum de Rai
Şi-al binecuvântărilor alai
Să le-nsoţească totdeauna drumul.
Amin

Simion Felix Marţian

marți, 11 iunie 2013

Rai, copilărie şi cireşe

Rai, copilărie şi cireşe

  Deşi vara mă invadează prin toate simţurile, cel mai mult o simt cu sufletul, când îmi bate la fereastra inimii cu cireşe coapte. Altfel n-aş putea nici să afirm că cireşele au gust de soare şi copilărie, nici să îmbrac cireşul cu pantaloni scurţi, trăgându-l de bretelele ramurilor încărcate.
  Căţăratul într-un cireş, reper crucial al copilăriei, este accesarea unui univers nou, în care timpul are altă curgere. Clipele devin palpabile, coapte, gustoase, iar infinitul pare atârnat de crengi. Nu aţi trăit o astfel de experienţă?  Nu-i târziu să vă copilăriţi.
  Las amintirile să mă copleşească, vii, strălucitoare, zgomotoase, dezbrăcate de taine, dar nu-mi pot refuza o variaţie pe această temă.
  Şi iată-mă privind sfârşitul celei de-a treia zi a creaţiei, un amurg fără asfinţit, căci soarele nu fusese creat încă, în care Creatorul contempla mulţumit ceea ce tocmai plăsmuise: un ocean de verde în care se detaşau pomii de toate soiurile. „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”, ne spune Biblia, şi privirea Lui îmbrăţişase şi cireşul.
  După ce l-a creat pe om, Dumnezeu i-a pregătit o grădină în care binele şi frumosul se îngemănau în chip armonios. Şi pentru că acolo erau „tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare”, cu siguranţă că cireşul era printre ei. Nu-mi pot imagina Edenul fără cireşi.
  Şi meditaţia mea continuă. Dacă omul s-ar fi lăsat sedus de cireş, aşa cum eu mă simt ispitit astăzi, istoria ar fi avut un alt curs. Dar Adam nu avusese copilărie. Nici Eva. Ei s-au „născut” adulţi şi pentru ei ispitirea venea şerpeşte din zona interzisă. Aşa că au fost izgoniţi din Rai, luând şi cireşul cu ei.
  Personajele edenice au rămas în istorie, cireşul, însă, şi-a continuat drumul prin timp, inelându-şi anual calendarul sub coajă, ajungând până la noi. Venind din Rai poartă în el un rai. Un rai al copilăriei. Priviţi-l! E încărcat cu cireşe. Cu bucurie coaptă. E bucuria din ochii lui Dumnezeu, când Îşi vede copiii jinduind, însetaţi, după neprihănire.

10 iunie 2013    Simion Felix Marțian

luni, 10 iunie 2013

Căsătorie Florin şi Flavia(Dedicaţie)

FLORIN & FLAVIA
Când Dumnezeu Şi-a-ncununat zidirea
Suflând viaţă-n lutul plămădit,
I-a mai făcut, pentru-a gusta-mplinirea
Şi a cunoaşte-n viaţă odrăslirea,
Un ajutor, pe cel mai potrivit.
Venind din Rai, avându-şi obârşia
În primul cuplu ce s-a consemnat,
Vedem cum se-nfiripă căsnicia,
Şi-avându-şi în iubire temelia
Uneşte-n veci femeie şi bărbat.
Paradoxal, dar dragostea uneşte
Până şi paralelele pe hărţi:
Vedem pe-a Sighetului cum porneşte
Şi tocmai la Agigea întâlneşte
Pe-a Bistriţei, venind din două părţi.
Acolo, undeva, pe ţărm de mare
S-a întâlnit cărarea lui Florin
Cu-a Flaviei, şi nu la întâmplare,
Căci rugăciunile însoţitoare
Le-au oferit şi scut şi ghid divin.
Ei sunt ai Domnului, Domnu-i iubeşte
Şi tot prin Domnul sunt aici, acum
Ştiind că-n căsnicie se porneşte
Cu-acelaşi Domn, care îi şi uneşte
Şi care îi va însoţi la drum.
Nuntim cu ei, părtaşi la bucurie,
Şi îi îmbrăţişăm, căci îi iubim,
Dar darul nostru, pentru veşnicie,
Să fie-o rugăciune-n clocot, vie,
În care dragostea să o-mpletim
Cerându-I Celui care dă, căci poate,
Pentru viaţa lor, pentru cămin,
Iubire, pace, pâine, sănătate,
Copii, succese în activitate
Şi locuri pregătite-n Cer, amin.
25 aug.2012 Simion Felix Marţian

sâmbătă, 8 iunie 2013

Crede!

S.F.Marțian
Viaţa ta-i un semn de întrebare 
Şi rostul ei îţi pare nepătruns ;
Tot ce-ai gustat cu-atâta încântare,
Tot ce-ai cuprins în marea-ţi căutare
Nu s-a concretizat într-un răspuns.

Nimic nu a umplut golul din tine,
Deşi avid gustat-ai din plăceri
Cu o credinţă falsă despre bine;
Erai un gol cu buzunare pline
Mergând pe drumul către nicăieri.

Ai auzit ceva de nemurire,
De o Creaţie, un Creator,
Despre păcat şi jertfă, mântuire,
Dar toate îţi păreau o amăgire,
Mitologie, misticism, folclor.

Însă cum întrebările te-apasă
Şi nu găseşti răspunsul concludent,
Dorinţa de-a ieşi din nebuloasă
Şi a găsi o cale luminoasă
Te face să devii tot mai atent.

Revezi, astfel, părerea despre bine
Şi lupţi cu ceaţa, căci ai vrea să vezi ;
Întrezăreşti lumina care vine
Şi-o luptă aprigă se dă în tine :
Să crezi ceea ce-auzi sau să nu crezi ?

Asculţi mesajul, simţi că îţi vorbeşte,
Ai vrea să te ridici, să faci un pas,
Dar ceva-n tine se împotriveşte.
Învinge-mpotrivirea, hai, păşeşte,
Este al mântuirii tale ceas !

Ascultă, simte, crede, crede tare,
Răspunde hotărât sfintei chemări,
Alungă îndoieli înşelătoare
Căci prin credinţă poţi primi iertare
Şi un răspuns la mii de întrebări.

Hai, rupe legătura ce te ţine
Anihilându-ţi eul agresiv,
Lasă-L pe Domnul să trăiască-n tine
Făcând un pas spre El, un pas spre bine,
Un pas ce-i pentru tine decisiv.
   ***
Viaţa ţi-a fost semn de întrebare
Şi sensul ei mister de nepătruns,
Dar azi aici nu eşti din întâmplare,
Isus te-a aşteptat cu nerăbdare
Să-ţi fie El la întrebări răspuns.

Amin
Vulcan, 5.12.08      Simion Felix Marțian

joi, 6 iunie 2013

Declaraţie de dragoste

S.F.Marțian
E seară, Doamne, este iarăşi seară,
Tumultul zilei e doar şoaptă iar
Şi-n pacea tainică ce mă-nfăşoară
Simt inima cum în genunchi coboară
Când mi-i zidesc în pietre de altar.

Pun, Doamne, jertfa mea de mulţumire
Pe focul rugăciunilor, nestins,
Ştiind că-aceasta este proslăvire
Iar jertfa mea, fior şi clocotire,
Trece dinspre cuprins spre Necuprins.

De dimineaţă fumega altarul,
Când mă-nchinam cu zorii în priviri,
Şi ziua-ntreagă n-am lăsat ca jarul
Să fie stins, căci mă-nsoţeai cu Harul
Iar eu Îţi răspundeam cu mulţumiri.

M-ai ajutat să ţin pasul cu Tine
În cel mai binecuvântat tandem
Şi mulţumiri se revărsau din mine
Păşind ferice, înotând în bine,
Minusculul alături de Suprem.

E seară, Doamne, jertfa pe altar e
Căci pentru toată ziua-Ţi mulţumesc;
O zi cu Tine-i binecuvântare
Dar simt că mi-a scăpat, şi-Ţi cer iertare,
Am neglijat să-Ţi spun...că Te iubesc!

Îţi spun acum cu toată-nflăcărarea
Când şi pe-altar,  şi-n inimă am foc:
Da,Te iubesc cu-o dragoste...cât marea
Pentru că-n dragoste mi-e alinarea
Şi-n ea-şi găseşte inima mea loc.

Amin
Ciceu Giurgeşti, aug. 2008      Simion Felix Marțian

marți, 4 iunie 2013

Tăcere vinovată

S.F.Marțian
Când iarba e prea mare pe cărare
Firele ei mă învinovăţesc,
M-apasă vinovata neumblare
Căci trebuia ca râvna din picioare
De multă vreme să o înnoiesc.

M-acuză greu calea nestrăbătută
Să duc lumina Ta printre străini
Deşi , când eu eram oaia pierdută,
Pe-aceeaşi cale, pe atunci bătută,
Mă căutai, Isuse, printre spini.

Când glasul mi-e doar şoaptă sugrumată
Lipsit de rezonanţă, de ecou,
Şi n-am mărturisirea-nflăcărată,
Mi-e tot mai grea tăcerea vinovată
Strivită ca-ntre ziduri de cavou.

M-acuză lipsa de reverberaţii,
Lipsa de tunet din mesajul meu,
Ştiind că glasul Tău, prin constelaţii
Se înălţa, cerând la tatăl graţii
Pentru pierduţi aşa cum eram eu.

La toate capetele de-acuzare
Mă recunosc, Isuse, vinovat,
Dar apelez din nou la îndurare
Căci ştiu că bunătatea Ta e mare,
Iar eu am hotărâri noi de luat.

Amplifică-mi Tu în tărie glasul
Lăsându-mi nerostirea în trecut,
Cu neodihnă însoţeşte-mi pasul
Să nu-mi găsesc nici tihna, nici popasul
Când sunt atâtea lucruri de făcut.

Umple-mă, Doamne, de însufleţire
Ca mesager al harului divin,
Şi pas şi glas,umblare şi rostire
Să Ţi le-nchin cu zel, cu dăruire
Şi vie gratitudine, amin. 

Vulcan, 26.03.2008      Simion Felix Marțian