vineri, 31 ianuarie 2014

Leul din Iuda

Ioan, răpit în Duhul, ne descrie
Un tron înconjurat de curcubeu
De-o neasemuită măreţie
Şi, stând pe acest scaun de domnie,
În sfânta-I strălucire, Dumnezeu.

În mâna care-a plămădit zidirea
Ţinea o carte plină de mister;
Şapte peceţi împiedicau privirea
Să îi pătrundă taina, întocmirea,
O taină grea şi pentru cei din cer.

"Cine e vrednic să deschidă cartea?"
Tună un glas ca vuietul de vânt,
Şi o tăcere grea,mai grea ca moartea,
S-a întreit să-şi instaleze partea
În cer, şi pe pământ, şi sub pământ.

S-a încordat a semn de întrebare
Şi-a neputinţă Universu-întreg,
Nevrednicia rea, chinuitoare,
Făcea deschisul cărţii cu zăvoare
Să pară gest nebun, de sacrileg.

Dar când în disperare nimeni nu da
Vreun semn că el ar fi deschizător,
Păşi, călcând şi zbuciumul , şi truda,
Cristosul înviat, Leul din Iuda
În vrednicia-I de biruitor.

Măreţul Leu, lui David Rădăcină,
Avea puterea Tatălui în El,
Şi totuşi nu cu forţa-I leonină
A biruit, călcând moartea haină,
Ci prin smerenie, jertfit ca Miel.

A izbucnit în ceruri o cântare
Pe cea mai nouă dintre melodii,
Dând astfel Celui vrednic închinare,
Mărire, cinste, sfântă adorare,
Toţi îngerii cu miile de mii

Căci a întemeiat o-mpărăţie
Mielul jertfit, biruitor ca Leu,
De-aceea la cereasca melodie,
În glas purtând recunoştinţă vie,
Să ne alăturăm...şi tu, şi eu.

Amin
Vulcan, mai 2008      Simion Felix Marțian

miercuri, 29 ianuarie 2014

Triumful vieţii

„Căci la Tine este izvorul vieţii;prin lumina Ta vedem lumina.”(Ps.36:9)

Eu nu văzusem nicio dimineaţă,
Din cele câteva de la-nceput,
Când proaspătului chip făcut din lut
Tu îi suflai în nări un duh de viaţă.

Am tresărit în mâinile-Ţi divine
Şi cu ce-aveam de Tine-n mine pus
M-am luminat şi-am înţeles supus
Că viaţa are obârşia-n Tine.

Cu ceea ce-am primit,căci viaţa dar e,
Am curs prin mii de dimineţi şi seri,
Până la ceasul Sfintei Învieri
Când Viaţa a ieşit biruitoare.

Acolo viaţa s-a-ntâlnit cu Viaţa
Şi s-au unit în chip armonios,
Iar eu am înţeles că în Cristos
Eternităţii pot să-i scriu prefaţa.

Din ceruri,Doamne,viaţa mi-a fost dată
Când îi dădeai ţărânii chip ceresc,
Şi dacă lângă Fiul Tău trăiesc,
Cu El m-ascund în Tine,Sfinte Tată.

Vulcan 18.03.2011     Simion Felix Marțian

marți, 28 ianuarie 2014

Dumnezeul salvării

Când a căzut cu zdrăngănit de fiare
Lanţul robiei pus peste norod,
Dintr-un Egipt cuprins de disperare
Tălăzuia, zorindu-se spre mare,
Poporul Domnului, într-un exod.

Atât de sprintene păreau deodată
Picioarele ce-au frământat la lut,
Şi-n libertatea tocmai căpătată
Povara le părea neînsemnată
Pe umerii ce-au fost muşcaţi de cnut.

Lăsau în urmă veacuri de robie
Care păreau un vis urât. Ce vis!
Şi-acum, având în inimi bucurie,
Pluteau, parcă, pe drumul spre pustie,
Către un loc de Dumnezeu promis.

Gustau nesăţioşi din libertate
Căci visul lor de veacuri s-a-mplinit,
Însă încet, de undeva din spate
Se deştepta iar la realitate
Un uriaş ce-a fost doar aţipit.

Egiptul se trezea din adormire
Şi când au fost de adevăr izbiţi,
O ură neagră până la orbire
A pus pe oameni cruda-i stăpânire
Şi-n iureş s-au pornit dezlănţuiţi.

Cu ochi aprinşi de ură, faţa suptă,
Un Faraon învins, dar tot semeţ,
Şi-a strâns în juru-i carele de luptă,
Şi-ntr-o înşiruire ne-ntreruptă
Veneau din urmă mii de călăreţi.

Porniră cai, şi călăreţi, şi care
Urmând un Faraon înnebunit,
Rupeau pământul caii în picioare
Şi nori de colb se ridicau în zare
Purtând fiorul morţii otrăvit.

Israelul, ajuns la malul mării,
Văzu cu spaimă că e drum închis
Şi-i încerca fiorul disperării
Cuprinşi  între armata răzbunării
Şi-al Mării Roşii-ntunecat abis.

În spate, moarte-n tunet de copite
Şi-n bronz de suliţe, scânteietor,
În faţă, moarte-n râpe prăbuşite
Spre apele adânci, dezlănţuite,
Şi laţul se strângea-nfricoşător.

„- Ce facem, Moise? Uite ce urgie!
Oare n-aveam morminte-n ţara lor
De ne-ai adus la moarte în pustie?
Era mai bună viaţa de robie
Decât acest sfârşit îngrozitor.”

„- Voi aţi privit în faţă şi în spate
Şi n-aţi văzut scăpare nicăieri,
Dar inimile voastre disperate
Nu au privit spre Cel ce totul poate.
Priviţi plini de speranţă către cer!”

Atunci din ceruri a venit scăparea,
Căci Dumnezeu prin Moise a lucrat
Când cu toiagul despicat-a marea
Şi fundul ei a devenit cărarea
Pe care-a fost Israelul salvat.
***
Când la probleme nu ai rezolvare
Şi a găsi soluţii îţi e greu,
Întinde cu credinţă către mare
Toiagul rugăciunii arzătoare
Şi va deschide calea Dumnezeu.

Amin
Vulcan, 14 oct. 2008     Simion Felix Marțian

luni, 27 ianuarie 2014

Camarazi de front

Luptăm pe-acelaşi front, de-aceeaşi parte,
Sub faldurile-aceluiaşi drapel.
Avem în faţă un duşman de moarte
Dar noi răzbim, luptând, tot mai departe,
Făcând din biruinţa noastră ţel.

Umăr la umăr trecem prin furtună
Privind încrezători spre orizont,
Mereu atenţi la goarna care sună;
Lupta e grea, dar suntem împreună
Uniţi ca fraţi şi... camarazi de front.

Dar, vai! neaşteptata lovitură
Găsindu-te cu garda jos, te-a-nvins
Şi-n mreje cu perfidă ţesătură
De viclenii, tentaţie şi ură
Duşmanul te-a înlănţuit, te-a prins.

Iureşul luptei nu mai conteneşte
Dar eu rămân pe loc, cu suflet gol,
Când văd că-n ochi, încet, ţi se topeşte
Dorinţa de-a lupta. Hai,te trezeşte,
Căci păsările morţii dau ocol!

N-am să te las aici, nu, niciodată,
De-ar fi să lupt numai cu pumnii goi;  
La amândoi o cale ne-a fost dată
Căci suntem fraţi, avem acelaşi Tată
Şi Tata ne iubeşte pe-amândoi.

De-aceea-L chem, să vină El la tine
Căci Tatăl meu şi-al tău face minuni;
Stai liniştit şi speră, iată-L, vine,
Ţi-e încă frig, dar cât am foc în mine
Eu am să te-nfăşor în rugăciuni.

Ridică-te cu-aceeaşi îndrăzneală
Care-i pentru duşman un nou afront;
Se-apropie victoria finală
Iar Domnul, lângă poarta triumfală,
Va-ntâmpina... doi camarazi de front.

Amin
Vulcan, 6 febr.2009

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Pescuind cu Isus

A fost o noapte înfiorătoare,
Prea umedă, prea neagră şi prea grea,
Ce a cuprins în cruntă încleştare
Oameni şi mreje, valuri şi sudoare,
O luptă-ntre a putea şi-a nu putea.

Frânţi de-oboseală,  storşi de orice vlagă,
Stăteau în barcă Petru şi ai lui
Nemaiputând la vâsle să mai tragă
Şi-n deznădejde vrând să înţeleagă:
De ce năvodu-i gol şi peşte nu-i?

Cu paşi tăcuţi s-a dus şi-această noapte
În clipocit de val ce-aduce val,
Ca un concert de murmure, de şoapte,
Şi-un orizont de foc şi pere coapte
Le-ntinde umbrele până la mal.

Dar este cineva acolo, oare,
Pe ţărmul trist, cu bolovani şi glod?
Da, sigur e, căci pune-o întrebare:
„Copii, aveţi voi ceva de mâncare?”
Şi singurul răspuns era-n năvod.

„Ia aruncaţi cu mreaja-n partea dreaptă!”
Necunoscutul de pe mal le-a spus,
Şi ,prin miracol, apăru deodată
Belşug de peşti, recoltă minunată,
Căci Cel ce-i îndruma era Isus.
***
Ai şi tu nopţi de zbucium şi sudoare
Când simţi că viaţa ţi-e un adversar?
Vâslind, ajuns-ai la epuizare
Într-un moment când şi speranţa moare,
Iar căutările ţi-s în zadar?

Alungă înnorările de jale
Când un eşec te-a pălmuit brutal.
Priveşte-ale speranţei vii petale,
Căci rezolvarea cauzelor tale
E la Isus, priveşte-L, e pe mal.

Amin
Vulcan, martie 2010       Simion Felix Martian

vineri, 24 ianuarie 2014

Sonet beznatic

O lume-nvăluită în tenebre,
Având ca sevă propriul dezgust,
Orbecăie dozându-și cât mai just
Lumina de la ”stelele” celebre.

Se zbate-n universul ei îngust
În sânge având beznă, și-n vertebre,
Și-n scena cu trăirile funebre
Lumina pare un decor vetust.

Salvarea stă în tainicele raze
Pe care noi trăind le răspândim
În cele mai comune ipostaze.

De-aceea, Doamne, vrem să strălucim,
Dar nu cu strălucire de topaze,
Ci pentru lume vrem lumini să fim.

Amin
Petroșani, 04 ian. 2013     Simion Felix Marţian

joi, 23 ianuarie 2014

Mulțumiri pentru ajutorul potrivit

Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea;
este un har pe care-l capătă de la Domnul.
(Prov.18:22)

Îmi plec genunchii, Doamne-n rugăciune
Ca mulţumiri să Îţi aduc, smerit,
Căci Tu mă copleşeşti cu daruri bune,
Dar azi menţionez un dar anume:
Soţia, "ajutorul potrivit".

Noi nu ştiam de sfânta-Ţi implicare
Când prin căsătorie ne-am unit
Căci nu Te cunoşteam, dar ziua-n care
Urma să vină marea transformare
Tu o ştiai, căci Tu ai rânduit.

Acuma ştiu, căci văd şi simt, o, Tată,
Că o soţie bună-i dar divin,
E o prezenţă binecuvântată,
Un ajutor pentru viaţa toată,
De-aceea-Ţi mulţumesc şi mă închin.

E ziua ei şi-am să-i ofer, Părinte,
Ca-ntotdeauna, ce m-ai învăţat:
Din inimă, o dragoste fierbinte,
Şi-un braţ ocrotitor, luând aminte
Că e un vas mai slab, mai delicat.

Mai stărui încă Doamne-n rugăciune
Şi Te mai rog s-o binecuvântezi,
Să-i dai credinţă, zel, înţelepciune,
Dorinţă de a face fapte bune,
Şi-asupra ei din ceruri să veghezi,

Să fie mai departe mamă bună
Pentru odraslele ce ni le-ai dat
Şi-n dragoste uniţi, toţi împreună,
Să Te simţim alături în furtună,
Turn de scăpare binecuvântat.

Am pentru multe-a-Ţi mulţumi, Părinte,
Dar astăzi am un gând deosebit:
Îţi mulţumesc că-n planurile-Ţi sfinte,
Unde eram trecut mai dinainte,
Ai pus şi ... "ajutorul potrivit".

Vulcan, 17 dec. 2006     Simion Felix Marţian

miercuri, 22 ianuarie 2014

Căsătorie:Dani & Eliza (dedicație)


          Dani şi Eliza
     (Petroşani, aug. 2009)

La Petroşani e astăzi sărbătoare
Şi bucuria pare-a fi deviza,
Când vezi nuntaşi cu feţe zâmbitoare
Înconjurând perechea-ncântătoare
Unită-n Domnul: Dani şi Eliza.

Ei scriu a căsniciei lor prefaţă
Când azi la nuntă-ncheie legăminte,
Şi-astfel pornesc alături în viaţă,
Luând la drum a celor dragi povaţă
Şi dragostea Cerescului Părinte.

Ne bucurăm aici în părtăşie,
Venind cu daruri şi cu vorbe bune,
Urări la început de căsnicie,
Dar darul cu valoare-n veşnicie
Este să-i însoţim în rugăciune.

Să cerem Domnului să-i însoţească
Şi casa lor s-o binecuvânteze
Cu dragoste, cu pacea Sa cerească,
Cu bucurie-n duh, nepământească,
Iar drumul prin Cuvânt să-l lumineze.

Şi tot ca sfântă binecuvântare
Să cerem pentru ei belşug de pâine
Iar rodul mâinilor lor lucrătoare
Să crească, transformat în bunăstare,
Căci Domnul dă şi ce dă El, rămâne.

La Petroşani e astăzi sărbătoare
Şi bucuria pare-a fi deviza
Când fac în cor nuntaşii, mic şi mare,
A binecuvântărilor urare
Noii familii: Dani şi Eliza.

Amin   

      Simion Felix Martian

marți, 21 ianuarie 2014

Sonetul dragostei

Cât porţi încă desaga de drumeţ,
Şi pui lângă merinde sentimente
Ca într-un amalgam de elemente,
Mai crezi că fiecare are-un preţ.

Aşa, chiar şi iubirii evidente
Îi pui alături doza de dispreţ,
Lăsând în urmă gustul pădureţ
În inima cu bucurii absente.

Abia când vii smerit la Tabernacol,
Îndepărtându-ţi propriul tău “eu”
Ca pe un incomod, un greu obstacol,

Vei şti ce-i dragostea la apogeu,
Rostind apoi, uimit ca de-un miracol:
Izvorul dragostei e Dumnezeu!

Amin
Vulcan, 18 ianuarie 2014    Simion Felix Martian

luni, 20 ianuarie 2014

Bucurie regăsită

Să fie, oare, vântul de la nord
Sau ceaţa rece vinovată-i, oare,
De-acest tablou funest, în care doare
Nezâmbetul cu frigul în acord?

De chipurile creionate-n gri
Să fie briciul gerului culpabil,
Într-un tablou cu amărui palpabil,
Neîncadrat de rama „a zâmbi”?

Vezi cocârjate umbre cenuşii
Purtând povara grijilor în spate,
Care umblând pe căi întunecate 
Îşi lasă zâmbetul la... datorii.

Putem să achităm şi ger şi vânt,
Căci vinovată de această boală
Este dorinţa de agoniseală
Care ne ţintuieşte de pământ.

Şi-acest „mai mult” insiduos şi greu.
Venind cu-a-ngrijorărilor oştire,
Face din bucurii doar amintire
Şi-L lasă la trecut pe Dumnezeu.

Hei, oameni buni din tristul meu tablou,
Care avizi fugiţi după miraje,
La Dumnezeu se pot lăsa bagaje
Şi regăsindu-L să zâmbiţi din nou!

Nu vă mai ancoraţi în efemer
Gonind, prin zbucium, bucuria-afară;
Lăsaţi la El a grijilor povară
Şi-o să vă bucuraţi şi-aici... şi-n cer!

Amin
Vulcan, 18 ianuarie 2014

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Sens unic

Un ritm de viaţă tot mai trepidant,
Pe un pământ ce parcă clocoteşte,
Face ca timpul ce curgea constant
Să pară deodată galopant
De parcă el, nu lumea se grăbeşte.

În verdele clipit de semafor
Se-avântă oamenii în intersecţii,
Şi-n duduit de inimi şi motor
Gonesc avizi spre ţelurile lor
În zeci de milioane de direcţii.

Se-ncrucişează adesea claxonând,
Mai blând sau mai sonor, cum le e felul,
Ba se mai şi ciocnesc din când în când
Dar toţi sunt animaţi de-acelaşi gând:
Cu orice preţ să îşi atingă ţelul.

Parcarea temporară e un lux
Permis doar între două respiraţii
Şi-apoi continuă acelaşi flux
Din zorii zilei până la apus
Şi-apoi sub licărit de constelaţii.

De ce-s atâtea căi şi-atâta zor
Când goana însăşi sensul ei şi-l pierde
Ştiind că totul este trecător?
De ce un impasibil semafor
Să dea la toate, toate undă verde?

Ar trebui să fie doar un sens
Cum Adevărul este numai unul,
Dar pe pământ e-un labirint imens
Şi-un furnicar în traficul intens
Al rătăciţilor ce nu ştiu drumul.

Există însă un navigator
Ce are-n el şi cerul, şi pământul,
Cu care drumul îl găseşti uşor
Spre un liman de vis, un ţărm de dor,
Şi-acest navigator este Cuvântul.

Cu el abateri de la rută nu-s
Şi dând speranţă îţi alungă jalea;
Prin el, pe sensul unic, mergi în sus,
Privind cu bucurie la Isus
Când prin Cuvânt ne spune: ”Eu sunt Calea...”

Vulcan 09.01.2010    Simion Felix Marțian    

vineri, 17 ianuarie 2014

Sensul vieții


Când din amar de lacrimă strivită
Vrei deznădejdii să îi spui: atât!
Când, ghemotoc, durerea otrăvită
Se instalează, sufocant, în gât,

Când iarăşi plânsul refulat revine
Şi în potop de lacrimi totul uzi,
Când strigătul durerilor din tine
E sugrumat că nici tu nu-l auzi,

Când simţi că inima ţi-e pustiită
Şi tu eşti un nimic al nimănui,
Când întrebarea încă nerostită
Te arde-n gând şi nu ai cui s-o pui,

Când viaţa-ntreagă-ţi pare-o amăgire
Golită-n mod brutal de orice sens,
Când certitudinile-s pâlpâire
Şi tot ce simţi este un gol imens,

Când simţi pustiul năvălind în tine
Prin toate simţurile, dureros,
Ridică-ţi ochii trişti spre Înălţime,
Spre Golgota, spre cruce, spre Cristos.

Vei fi cuprins atunci de-o revărsare
De dragoste, ce dă vieţii rost,
Şi toate stările anterioare
Se vor topi de parcă n-ar fi fost.

Vei fi scăldat în valuri de lumină,
Pătruns de-al adevărului nucleu,
Şi vei simţi că viaţa este plină
Numai trăită lângă Dumnezeu.

Amin
Vulcan, 1.03.07      Simion Felix Marțian